12. Dragostea dintre neuroni şi procesoare

Trăim într-o lume nebună! Frumoasă şi foarte grăbită, cu mult confort şi aşteptări, de la zi la zi, mai mari. Unul dintre puţinele domenii care ne satisface pe deplin dorinţele este cel de IT&C. De exemplu, tocmai am aflat că un procesor a intrat în Cartea Recordurilor! Este cel mai puternic dintre fraţii lui, cu o frecvenţă de 8,4 GHz!

După ce mi-am revenit din uimire, am început să-mi pun întrebări… Să mă simt frustrată sau fericită că trăiesc în lumea asta, a vitezei şi a tehnologiei de primă mână? Ar fi cazul să mă reinventez? Să-mi introduc şi eu un chip în creier, ca să nu fiu mai prejos? Oare, dacă aş avea un procesor, în loc de inimă, aş funcţiona mai bine?

Calculatorul a început să ţiuie isteric! A tăcut acum… cu un reglaj din taste… dar încă îl aud! Parcă mă ceartă!? Şi, parcă m-a trezit dintr-o filosofie absurdă, făcând loc gândurilor mai bune. Totul se luminează… şi înţeleg. Râd şi aud, aproape de mine, vocea din alţi ani a învăţătoarei: Cine-a fost mai înainte, oul sau găina? Mulez, acum, pe context şi arunc o provocare: Cine-a fost mai înainte, omul sau noile tehnologii?
Cu siguranţă, înainte şi mai presus de toate e omul! Omul a creat acea maşinărie uriaşă, calculatorul de început. El a cercetat, a studiat, a schimbat, a oferit o multitudine de soluţii, de noi maşinării, din ce în ce mai complexe şi mai cochete. Omul a permis calculatorului să-şi depăşească limitele. La fel ca într-o relaţie, omul şi noile tehnologii se aseamănă în unele, se completează în altele – şi nu pot trăi despărţiţi.
E clar, nu am mai mulţi neuroni decât un procesor de ultimă generaţie. Dar el, ca să-şi demonstreze talentul, are nevoie de mine! Trebuie să se lase în mâinile mele. Să mă ajute să-l cunosc, să-l înţeleg, să-l folosesc şi să-mi slujească până la moarte! E mai deştept decât mine? Perfect! Asta caut şi la orice partener – noi provocări, noi lecţii de viaţă, noi descoperiri, zi de zi!
La rândul meu, ofer o parte din curiozitatea mea şi din dorinţa de a pătrunde în lumea fiecărei jucărioare IT. Ofer un loc în casa mea, printr-un sacrificiu financiar uriaş, dar meritat. Şi ofer ceea ce, doar noi, oamenii, avem în relaţia aceasta – suflet!

[Postarea de faţă este a douăsprezecea scriere din competiţia SuperBlog 2011.]

S-ar putea să-ţi placă şi...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *