Mormântul din curtea Mitropoliei – descoperirea unui loc de taină

Locuiesc, de când mă ştiu, în Iaşi. Am trecut, în viaţa asta, de mii de ori prin curtea Mitropoliei. Nu doar pentru a intra în catedrală, să mă închin la moaştele Sfintei Parascheva ci, mai mult, pentru a merge de acasă în oraş, din oraş la serviciu, din oraş, acasă. Drumul prin curtea Mitropoliei este o scurtătură, un punct de legătură, o clipă de rugăciune, o plimbare prin centrul urbei.

Cu toate acestea, abia acum câţiva ani am descoperit un mormânt sfânt, o oază de linişte, o adiere de miresme care îţi taie răsuflarea. Pe partea dreaptă a Catedralei Mitropolitane din Iaşi, foarte aproape de zidurile bisericii, mascat de panourile galbene, de şantier – se află locul de veci al Mitropolitului Iosif Naniescu.

Numit cel sfânt şi milostiv, Iosif Naniescu a fost, timp de 27 de ani, mitropolit al Moldovei. El a continuat opera începută de Mitropolitul Veniamin Costachi, finalizând construcţia catedralei. Apoi, a adus osemintele primului ctitor la Iaşi (sunt aşezate în apropierea raclei Sfintei Parascheva, în locul în care preoţii primesc şi citesc pomelnicele). Următorul pas a fost cumpărarea palatului fostului domnitor Mihail Sturdza şi oferirea acestuia, ca loc de studiu, tinerilor seminarişti. A restaurat bisericile Sfântul Nicolae Domnesc şi Sfinţii Trei Ierarhi. A plâns ca un copil atunci când paraclisul Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva, a luat foc. S-a bucurat de minunea petrecută, când a găsit moaştele Sfintei întregi şi nevătămate, deşi tot argintul de pe veşminte se topise. A pus sfintele moaşte în sicriu nou şi le-a mutat în locul în care ne închinăm şi astăzi la ele.

Milostenia mitropolitului Iosif Naniescu a rămas în conştiinţa tuturor. Ajuta oamenii săraci şi toţi cerşetorii din oraş, îmbrăca în fiecare an zeci de elevi şi studenţi şi le oferea, zilnic, hrană la bucătăria Mitropoliei. Alte sute primeau bani pentru cărţi şi taxe şcolare.
Se spune despre el că se ruga şi citea mult, mânca puţin şi în toate era cumpătat. Se îmbrăca modest, pentru că niciodată nu-şi păstra salariul pentru sine. Observând unii dintre miniştri că poartă rasă veche i-au trimis, în loc de salariu, un rând de haine noi, călugăreşti. Mitropolitul a vândut straiele şi a împărţit banii săracilor.
Cea mai mare avere a fost o bogată bibliotecă pe care, mai târziu, a donat-o personal Academiei Române. L-au însoţit până la moarte Sfânta Scriptură, Ceaslovul şi Vieţile Sfinţilor. A trecut la Domnul în ziua de 26 ianuarie 1902 şi a fost plâns de toată Moldova.

Deşi nu foarte multă lume ştie despre Mitropolitul Iosif Naniescu, nu am trecut niciodată pe la el, şi să fiu singură mai mult de un minut. E loc de pelerinaj. În acelaşi timp, e loc de linişte deplină. Uneori, din dreptul mormântului se simte un miros plăcut, de mir şi de sfinţenie. L-am simţit în diferite ocazii. M-a calmat şi mi-a mângâiat sufletul, când îmi era mai greu.
Când vei mai trece prin curtea Mitropoliei, poate-ţi vei găsi şi tu răgaz, să te abaţi din drum. Să aprinzi o lumânare. Să-l cunoşti şi să ţi-l faci prieten pe Iosif Naniescu.

Poţi citi, pe larg, despre Iosif Naniescu – aici.