Nepasarea, nesimtirea si (ne)parcurile pentru copii

Nu stiu ce se intampla cu/ in toate parcurile special amenajate pentru copii. Dar… m-ar interesa. Si, as prefera sa ma intereseze mai putin pe mine si mai mult pe cei care le au in subordine.

Nu este usor sa amenajezi un parc. Iti trebuie resurse, dorinta si implicare. Daca, toate astea au existat la inceput, de ce, dupa finalizarea lucrarilor se pune punct total, o palma in fund si nu mai preocupa pe nimeni ce se intampla cu investitia, cu munca si cu sacrificiul unor oameni? De ce, la final, se prezinta dosarelul – am amenajat X parcuri de joaca pentru copii – fara a-i mai pasa cuiva in ce stare mai este parcul dupa doar cateva saptamani de la deschidere si cat de ok sunt cei care ii intra pe poarta (sau direct prin gard…)?

Voi prezenta, in continuare, situatia a trei parcuri de joaca din cartierul Alexandru cel Bun.

* Un parc mai vechi. Nu modern dar, pentru copii. Nu te poti apropia, pentru ca, acolo, aproape mereu, baieti in toata firea joaca fotbal, stau, petrec, vorbesc mult si prost. Daca te bagi printre ei, iti poti invata copilul, inca din carucior, scoala vietii. Si, poti primi, lejer, o minge in freza.

* Un parc modern, amenajat vara trecuta. Dupa cateva saptamani, i s-a dat foc. O fi fost vreun tanar cu probleme, un nene de la blocurile din jur, suparat ca-i tipa mereu copiii la gem… ce mai conteaza? Cui ii pasa ca, in urma, a ramas ca dupa razboi?

* Un alt parc, modern si functional. E frumos si-mi place mult acolo. Si oamenii sunt, intr-un fel, de treaba. Majoritatea. Copiii sunt prietenosi, iar parintii sunt impartiti in parinti de gasca si parinti in gasca. Gastile de adulti sunt, uneori, mai numeroase decat cele de copii. Si, ce pot face adultii, impreuna, intr-un loc cu leagane si caluti pe arcuri? Se relaxeaza. Unii fumeaza, beau bere, scuipa seminte. Mi-a iesit si mie fum odata (pe urechi!), cand am auzit pe una urland dupa grup, la plecare: Baiii, n-am uitat nimic? Ba da, uitasera – muulte coji de seminte, ambalaje, o sticla si o cutie de bere, aruncate langa banca. Ce mai conta – erau goale de-acum si neinteresante…

Cata vreme, dupa terminarea unei lucrari, nu-i pasa nimanui de ceea ce urmeaza, cata vreme nu se da biciul jos din cui si nu curge cu amenzi pentru cei care incalca bunul-simt si legea, vorbele sunt aproape in zadar. Iar parcurile (printre altele)… parcurile risca sa aiba o viata mai scurta decat aceea a unui copil cu o boala incurabila.